Au început filmările pentru noile prezentări video ale Cărții lui Mormon

Au început filmările pentru noile prezentări video ale Cărții lui Mormon

Seria prezentărilor video împărtășește mesaje de credință

Comunicat de presă

Povestirile din Cartea lui Mormon sunt aduse la viață într-o nouă serie de prezentări video produsă de Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Filmările privind acest proiect sunt în curs de desfășurare în Utah și se presupune că vor fi finalizate in 6 ani.

 

Actori membri ai Bisericii, șase regizori, 75 de membri profesioniști ai echipei și experți tehnici au început filmările la acest proiect în luna iunie, în apropierea platoului de filmare Ierusalim al Bisericii, amplasat în comunitatea Goshen din centrul statului Utah. Filmările din acest an vor dura 35 de zile. O mare parte va fi finalizată până la sfârșitul lunii iulie.

Conducătorii Bisericii speră că filmoteca având ca temă Cartea lui Mormon va aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu și de Isus Hristos și îi va ajuta să înțeleagă doctrinele predate în acest volum de scriptură și îi va inspira să trăiască o viață mai bună.

“[Prezentările video] vor oferi [publicului]… ocazia să învețe mai multe despre Hristos și să simtă dragostea lui Dumnezeu atunci când se pun în locul personajelor, se recunosc în povestiri și simt puterea doctrinei și învățăturilor acestei cărți inspirate”, a explicat sora Reyna I. Aburto, a doua consilieră în cadrul Președinției generale a Societății de Alinare și membră a comitetului de conducere al proiectului.

„Cartea lui Mormon este într-adevăr un alt testament al lui Isus Hristos și, prin urmare, este punctul central, chiar cheia de boltă a credinței și a religiei noastre”, a spus vârstnicul Christoffel Golden, din Cei Șaptezeci, și directorul executiv al Departamentului Preoție și Familie.

„Acest lucru nu va înlocui niciodată citirea Cărții lui Mormon”, a spus Blair Treu, regizorul primelor două episoade. „Ne dorim ca aceste [prezentări video] să fie antrenante. Ne dorim ca acestea să fie captivante. Doar că în mintea noastră există un alt scop. Încercăm să împărtășim o poveste foarte importantă prin intermediul personajelor iconice pe care le cunoaștem și le iubim cu toții și încercăm să facem acest lucru într-un mod care ajunge la inimile oamenilor.

Producem, regizăm și interpretăm în așa fel încât sperăm ca prezentările video să îi atragă pe oameni să citească mai în detaliu ceea ce au văzut”, a spus vârstnicul Kim B. Clark din Cei Șaptezeci.

„Acest proiect a adus cu adevărat scripturile mai mult la viață”, a declarat producătorul Aaron Merrell. „Aceste evenimente s-au întâmplat unor oameni reali. Ei au trecut prin vremuri grele, încercări și experiențe reale. Este fantastic să vedem că totul prinde culoare, să vedem că echipa lucrează atât de mult iar distribuția interpretează atât de bine. Există multă pasiune și dragoste pentru proiect.”

Prezentările video ale Cărții lui Mormon prezintă o distribuție diversă formată din bărbați, femei și copii. „Avem experiențe emoționante. Nu suntem doar niște oameni care au memorat niște cuvinte”, a explicat actorul Rick Macy, care interpretează rolul lui Lehi, un profet din vechime care își conduce familia afară din Ierusalim. „Am învățat mult mai multe despre Lehi pe care l-am tratat cu superficialitate dintotdeauna, iar acum este probabil unul dintre profeții mei preferați datorită lucrurilor prin care el a trebuit să treacă”, a spus Macy. „Mă gândesc la el ca om.”

Jackson Vanderwerken își face debutul în film interpretând rolul lui Nefi, fiul lui Lehi, o personalitate remarcabilă din Cartea lui Mormon. „Este ca și cum am trăi viața cuiva despre care citim mereu.”

Tatum Chiniquy, care interpretează rolul soției lui Nefi, a spus: „Noi producem ceva care este atât de special pentru atât de mulți oameni și despre care citesc de când eram mică și acum îl pot aduce la viață, îl pot face real și relevant… Sper ca oamenii să poată învăța de la această familie”.

Sora Aburto a adăugat: „Acest proiect va ajuta femeile din zilele noastre să se vadă în aceste ipostaze în care femeile și bărbații se sfătuiesc și lucrează împreună în timpul încercărilor și experiențelor personale privind credința”.

Pe lângă rolurile principale care au fost distribuite, producția din 2017 include alte 150 de roluri, cinci cămile, patru măgari, capre, oi și cai. Producătorii au lucrat, de asemenea, pentru a face ca platourile de filmare să pară reale adunând elemente de recuzită și de platou autentice din întreaga lume. Informații despre distribuție sunt disponibile online.

„Nu este deloc plăcut”, a spus Becky Swasey, care a fost pe platoul de filmare al producției pentru a se ocupa de părul și machiajul actorilor. „Este cald și sunt șerpi și scorpioni, ne arde soarele și ne bate vântul și nu este niciun fel de umbră, dar este uimitor.”

Primele prezentări video ale Cărții lui Mormon sunt programate să fie lansate în toamna anului 2018. Părți din proiect vor fi filmate în diverse locuri din America de Nord. Prezentările video vor acoperi aproximativ 60% din capitolele din Cartea lui Mormon.

Noile prezentări video ale Cărții lui Mormon vor fi asemănătoare cu „Prezentări video ale Bibliei – viața lui Isus Hristos”, care au fost finalizate în 2016. Când va fi finalizată, această bibliotecă vizuală a Cărții lui Mormon va cuprinde până la 180 de segmente video cu o durată de trei până la cinci minute, precum și alte 60 de segmente cu o durată de 10-20 de minute fiecare. Producătorii păstrează scenariul aproape de textul scripturii din Cartea lui Mormon, dar au fost adăugate dialoguri pentru a ajuta la povestirea cărții.

Seria prezentărilor video a Cărții lui Mormon este filmată în limba engleză, însă va fi disponibilă și în alte limbi.

Prezentările video vor fi disponibile pe un nou canal YouTube, Book of Mormon videos (Prezentări video din Cartea lui Mormon), platformele LDS.org, Mormon Channel și aplicațiile existente Cartea lui Mormon și Biblioteca Evangheliei pentru a fi folosite în sălile de clasă ale Bisericii, în munca misionară și în căminele sfinților din zilele din urmă pentru a fi vizionate în mod individual și împreună cu familia. La cerere, înregistrările video și imaginile de înaltă rezoluție vor fi disponibile și pentru proiecte necomerciale.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.