Redacţia ştiri
Blog

Conducător mormon împărtăşeşte nouă perspective noi din Noul Testament despre Hristos

Cuvântare urmărită de 48.500 de educatori ai Bisericii din întreaga lume

Unul dintre conducătorii generali mormoni a invitat pedagogii Bisericii din întreaga lume să vadă pâinea şi peştele, cunoscutele simboluri din Noul Testament, într-un nou mod.

 

Vârstnicul Gerrit W. Gong, din Preşedinţia celor Şaptezeci (un grup situat imediat sub Cvorumul celor Doisprezece Apostoli), din cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, a împărtăşit câteva perspective despre relatările biblice în care Isus Hristos a asigurat în mod miraculos pâine şi peşte miilor de ucenici înfometaţi. (Vezi, de exemplu, Marcu 6:34-44.)

Remarcile vârstnicului Gong au fost adresate în timpul adunării de devoţiune anuale „Seară cu o autoritate generală”, din cadrul Sistemului Educaţional al Bisericii (SEB), care a avut loc la Piaţa Templului, din oraşul Salt Lake, în data de 17 februarie 2017. Audienţa generală a inclus 2.780 de angajaţi ai Departamentului Seminare şi Institute din 129 de ţări – mai mult de 1.000 dintre aceştia fiind din afara Statelor Unite. Transmisiunea a fost urmărită, de asemenea, de 45.700 de învăţători voluntari şi misionari din 133 de ţări – aproximativ 34.500 fiind din afara Statelor Unite. Acest grup de voluntari contribuie cu mai mult de 20 de milioane de ore anual în domeniul educaţional. Vârstnicul Gong a împărtăşit nouă observaţii din studiul său despre cele două episoade în care Hristos hrăneşte oameni în mod miraculos, cu scopul de a-i ajuta pe învăţători să îi ajute pe cursanţi să înţeleagă mai bine ce înseamnă a-L urma pe Hristos.

1. Hristos este plin de compasiune. Isus ne cunoaște „inimile şi circumstanțele”, a spus vârstnicul Gong. „El este plin de compasiune faţă de speranţele şi durerile noastre, dorinţele şi nevoile noastre.”

2. Hristos începe de unde suntem. Aşa cum Hristos a început să hrănească în mod miraculos folosind ceea ce aveau oamenii la îndemână (cum ar fi cinci pâini şi doi peşti), „noi începem cu ceea ce avem, aşa cum suntem acum. Apoi, El ne poate ajuta şi ne poate spori eforturile.”

3. Hristos face lucrurile în mod organizat. În loc să creeze haos lăsând „o mare mulţime… să se împingă şi să apuce ce vrea”, Hristos le cere oamenilor să se aşeze în cete organizate „având un scop comun mai măreţ”, spune vârstnicul Gong.

4. Hristos este recunoscător. În Luca 9:16 citim că Hristos a luat pâinile şi peştii şi „Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt…”.

5. Hristos Îşi hrăneşte ucenicii şi le cere lor să hrănească mulţimile. Vârstnicul Gong numeşte acest tipar „a-i învăţa pe învăţători astfel încât învăţătorii să-i înveţe pe cursanţi”.

6. Hristos hrăneşte 5.000 de oameni şi pe fiecare în parte în acelaşi timp. „Acesta este un miracol pe care noi, învăţătorii, îl căutăm – să îi învăţăm pe toţi cei din clasă şi pe fiecare persoană din clasă în parte”, spune vârstnicul Gong. „Ne invită să abordăm preocupări generale şi nevoi individuale.”

7. Hristos Se asigură că nimic nu este pierdut. Chiar dacă este vorba despre suflete sau lucruri materiale, vârstnicul Gong spune că: „În economia cerului nu se face risipă. Totul este stabilit de la început, nimic nu se pierde la final”.

8. Hristos ne ajută să încheiem cu mai mult decât aveam la început. Alături de Hristos, „noi încheiem cu mai multă dragoste, mai multă cunoaştere, mai multă inspiraţie, mai multă bunătate”, spune vârstnicul Gong.

9. Hristos ne învaţă despre „abundenţa împărtăşaniei”. Această perspectivă se referă la edificarea spirituală pe care sfinţii din zilele din urmă o caută în timpul slujbei lor săptămânale de preaslăvire (numită „adunarea de împărtăşanie”), care include distribuirea pâinii şi a apei, asemănătoare cuminecăturii, simbolizând trupul şi sângele lui Hristos.

Vizionaţi toate remarcile vârstnicului Gong.

Style Guide Note:When reporting about The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, please use the complete name of the Church in the first reference. For more information on the use of the name of the Church, go to our online Îndrumări cu privire la stilul de scris.

Navigaţi Blog

Despre

This blog is managed and written by staff of the Public Affairs Department of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints. The information here is reliable and accurate but should not necessarily be viewed as official statements from the Church. The purpose of this blog is to provide journalists, bloggers, and the public with additional context and information regarding public issues involving the Church. For official news releases and statements from the Church, visit MormonNewsroom.org.