Comentarii

Demnitatea vieții omenești

Uneori, se pare că problemele vieții sunt prea mari pentru ca noi să le putem rezolva. Lumea este plină de sărăcie, foamete, războaie și multe altele. Indiferent de cât de mult încercăm, de cât de mulți bani cheltuim sau de ce tehnologie folosim, aceste provocări persistă.

Și totuși, nu avem altă cale decât să continuăm să căutăm soluții, deoarece fiecare persoană este mai prețioasă decât putem înțelege – un suflet etern.

De la începutul său din pântece și până la ultima sa suflare, precum și în fiecare etapă intermediară, fiecare viață omenească este înzestrată cu demnitate, creată după harul chipului lui Dumnezeu.

 

Această abordare privind viața își are originea în relatarea despre creare din Vechiul Testament și se extinde până la viziunea milenară a unei lumi fără lacrimi din Noul Testament. Titlurile zilnice din ziare despre conflicte și durere ne amintesc că suntem încă departe de acea lume pașnică. Până când acea zi va sosi, este responsabilitatea fiecăruia – mai ales a oamenilor credincioși – să protejeze și să apere demnitatea fiecărei persoane.

Conducătorii religioși, din vechime și din prezent, subliniază situația dificilă a celor neputincioși. Grija față de cei vulnerabili – indiferent dacă încă nu s-au născut, dacă sunt în vârstă, săraci, abuzați, strămutați, bolnavi sau cu dizabilități – stă la baza celor mai mari religii ale lumii, inclusiv a iudeo-creștinismului. Isaia, din Vechiul Testament, i-a mustrat pe cei care „[calcă]… în picioare pe poporul lui [Dumnezeu]” și [apasă] pe săraci”[1] Și, Isus Hristos, din Noul Testament, a spus ucenicilor Lui să le slujească celor flămânzi, însetați, străini, goi, bolnavi și întemnițați.[2]

Deoarece fiecare dintre noi se va încadra, fiecare la timpul său, într-una sau mai multe dintre aceste categorii, chemarea de a sluji celor slabi și vulnerabili este valabilă pentru toți.

Printre cei vulnerabili și neajutorați dintre noi se numără și feții. De curând, apostolul mormon Quentin L. Cook a spus: „Suntem atât de șocați și intimidați de amploarea practicării avortului, încât mulți dintre noi au înlăturat acest lucru din centrul atenției lor și încearcă să-l țină departe de propria conștiință”. Deși, în ultimii ani, numărul de avorturi a scăzut în Statele Unite, totuși, în anul 2014, au fost făcute peste 920.000 de avorturi.[3] Dar, așa cum a spus vârstnicul Cook, pentru cei care cred că sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu, această pierdere a omenirii este „o tragedie de proporții monumentale” și „o pată morală gravă asupra societății noastre”[4].

Începuturile noastre sunt un simbol al bizuirii noastre de-o viață pe alții pentru a supraviețui. „Pântecele ne amintește că nu suntem de sine stătători”, a spus Russell Moore, de la Convenția Baptistă de Sud. „Niciunul dintre noi nu este «viabil» separat de ceilalți și de ecosistemul pe care Dumnezeu l-a creat în jurul nostru.”[5] Bebelușii au nevoie de părinți; cei în vârstă au nevoie de îngrijitori; bolnavii au nevoie de medici; refugiații au nevoie de un cămin; cei singuri au nevoie de o comunitate. De-a lungul vieții noastre, avem nevoie unul de celălalt.

Vârstnicul Cook a spus că, asemenea multor altor credincioși religioși, sfinții din zilele din urmă trebuie „să fie în prim plan pentru a produce o schimbare în inimă și în minte în legătură cu importanța copiilor”[6]. Scriptura mormonă ne învață că scopul lui Dumnezeu este de a „[realiza] nemurirea și viața veșnică a omului”. Indiferent de circumstanțele nașterii noastre, cu toții avem un potențial divin.[7]

Însă, pentru că mulți credincioși protestează atât de gălăgios împotriva avortului, unii sunt acuzați că nu le pasă de cei nevoiași aflați în alte etape ale vieții. Astfel, vedem caricatura conform căreia susținătorii pro-viață cred că viața „începe la concepere și se termină la naștere”[8].

Desigur, în rândul celor vulnerabili nu se numără doar copiii mici. Este la fel de ușor să-i vezi pe cei în vârstă, pe cei cu dizabilități și pe cei bolnavi că sunt tot la fel de neputincioși. Totuși, așa cum a spus Moore, „viața înseamnă mai mult decât utilitatea percepută”. Faptul că ne îngrijim de cei care nu par să conteze „ne arată că viața nu înseamnă instinct sau prezervarea de gene sau dorința de a controla. Noi nu suntem animale”[9]. Ceilalți merită dragostea noastră, indiferent de abilitățile lor fizice sau mentale, datorită demnității oferite de Dumnezeu pe care o au ca parte a familiei umane.

Și, astăzi, sunt 65 de milioane de persoane strămutate – inclusiv refugiați – un grup neajutorat aruncat în mijlocul valurilor de conflicte, persecuție și instabilitate politică. Situația lor dificilă merită, de asemenea, dragostea și slujirea noastră. Vârstnicul Patrick Kearon, conducător mormon, a spus că strămutarea lor „nu îi caracterizează, însă modul în care vom răspunde la nevoile lor ne va defini pe noi”[10]. Refugiații merită binecuvântarea unui port sigur și ocazia de a reuși – rezultat a ceea ce Declarația Universală a Drepturilor Omului numește „[drepturile egale şi inalienabile a tuturor membrilor familiei umane]”[11]. Pot fi neînțelegeri semnificative privind regula, însă nu trebuie să fie neînțelegeri privind valoarea și demnitatea celor vulnerabili dintre noi.

Probabil că nu putem face ca toate problemele lumii să dispară. Însă, putem să producem o schimbare în modul nostru. Ajutorarea celor care nu se pot ajuta singuri onorează rădăcinile noastre religioase – este, într-adevăr, esența unei vieți dedicate lui Dumnezeu. Rabinul Jonathan Sacks a spus: „Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu dacă, mai întâi, nu onorăm demnitatea universală a omenirii ca fiind chipul și asemănarea Dumnezeului universal”[12]



[1] Isaia 3:15.

[2] Vezi Matei 25:35-40.

[3] Vezi https://www.guttmacher.org/fact-sheet/induced-abortion-united-states#1.

[4] Adunare de devoțiune desfășurată în cadrul UBY, 7 febr. 2017.

[5] Russell Moore, Onward: Engaging the Culture Without Losing the Gospel, p. 120.

[6] Adunare de devoțiune desfășurată în cadrul UBY, 7 febr. 2017.

[7] Moise 1:39.

[8] Russell Moore, http://www.russellmoore.com/2015/07/21/why-were-hosting-the-evangelicals-for-life-conference/.

[9] Russell Moore, Onward: Engaging the Culture Without Losing the Gospel, p. 120.

[10] „Refugiu împotriva furtunii”, conferința genarală, apr. 2016, https://www.lds.org/general-conference/2016/04/refuge-from-the-storm?lang=ron.

[11] Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată la data de 10 dec. 1948), preambul.

[12] Rabbi Jonathan Sacks, Not in God’s Name: Confronting Religious Violence.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.

Descarcă poze »