Subiect

Cartea lui Mormon: un alt testament al lui Isus Hristos

De la prima ei publicare în limba engleză, în anul 1830, Cartea lui Mormon a fost tradusă în întregime în 82 de limbi şi a fost tipărită în peste 150 de milioane de exemplare. A fost descrisă ca fiind „cheia de boltă” a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Încă de la început, membrii Bisericii au acceptat-o ca fiind o carte de scripturi.

Aceasta nu înseamnă că această carte, Cartea lui Mormon, înlocuieşte Biblia ca scriptură în cazul membrilor Bisericii. Biblia şi Cartea lui Mormon sunt folosite împreună de către membri atunci când propovăduiesc şi când îşi fac studiul personal.

De asemenea, sfinţii din zilele din urmă consideră că această carte, Cartea lui Mormon, este o cronică a unor măreţe civilizaţii americane străvechi.

 

Conform cronicii, una dintre aceste civilizaţii s-a dezvoltat din urmaşii unui bărbat, pe nume Lehi, care a plecat din Ierusalim împreună cu familia sa în jurul anului 600 î.H. Ei au călătorit spre mare, au construit o corabie şi au traversat oceanul către meleagurile americane.

După sosirea în Lumea Nouă, discordia crescândă a făcut ca familia să se dividă în grupuri care, în cele din urmă, au ajuns să fie două popoare inamice. De-a lungul celor 1.000 de ani consemnaţi în cronică, au avut loc războaie care, în cele din urmă, au dus la dispariţie unuia dintre aceste popoare.

În cadrul acestei relatări, găsim mai multe profeţii şi mărturii despre Isus Hristos, în calitatea Sa de Salvator al lumii, inclusiv remarcabila vizită făcută de către Isus cel înviat şi înălţat oamenilor din Lumea Nouă.

Cartea lui Mormon relatează că, în timpul slujirii lui Hristos printre oamenii de pe meleagurile americane din vechime, El a întemeiat Biserica Sa, la fel ca în Lumea Veche.

Conform cronicii, oamenii aceia au trăit în unitate şi prosperitate timp de aproximativ 200 de ani după vizita lui Hristos.

Apoi, în timp, mulţi dintre ei au început să renunţe la învăţăturile lui Hristos. Ticăloşia a început să domnească printre ei şi un război de exterminare a dus la distrugerea unui popor întreg.

Cartea lui Mormon relatează despre modul în care aceste evenimente au fost consemnate, cu meticulozitate, pe plăci de metal. Responsabilitatea de a păstra şi de a continua această cronică, începută de către primii oameni care au plecat din Ierusalim, a fost transmisă din generaţie în generaţie.

Unul dintre ultimii oameni care au consemnat pe plăci a fost un profet din vechime de pe meleagurile americane pe nume Mormon, care a prescurtat secolele de consemnări într-o relatare mult mai concisă, pe plăci de aur.

Această cronică prescurtată i-a fost dată de către Mormon fiului său, Moroni (pronunţat Moroni), ultimul supravieţuitor despre care se ştie din acest popor care, aproape de sfârşitul vieţii sale, a îngropat plăcile într-un deal situat în zona care, după mai multe secole, a devenit nordul statului New York.

Sfinţii din zilele din urmă cred că pe acest deal, numit astăzi Dealul Cumora, situat în apropiere de Palmyra, New York, Moroni s-a întors în anul 1823 sub forma unui înger pentru a-l conduce pe adolescentul Joseph Smith la plăcile ascunse. Ulterior, Joseph Smith a întemeiat Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Istoria de la începuturile Bisericii relatează că, la un moment dat, Moroni i-a încredinţat temporar plăcile de aur lui Joseph Smith care le-a permis la trei bărbaţi să le vadă şi altor opt bărbaţi să le ţină în mână. Mărturiile scrise ale acestor martori urmează după introducerea Cărţii lui Mormon.

Joseph a tradus plăcile în aproximativ trei luni iar, apoi, i le-a înapoiat îngerului Moroni.  Cartea lui Mormon a fost publicată prima dată în limba engleză, în New York, în anul 1830.

În anul 1851, Cartea lui Mormon a fost tradusă în limba daneză, aceasta fiind prima traducere a ei într-o altă limbă decât engleză. În anul 2000, Biserica a atins un punct de referinţă, numărul total al limbilor în care este tradusă Cartea lui Mormon ajungând la 100, incluzând limba engleză. Cartea este publicată în întregime în 81 de limbi, în afara limbii engleze, iar selecţii din aceasta sunt publicate în alte 25 de limbi. 

Pentru clarificarea şi accentuarea scopului Cărţii lui Mormon, în anul 1982 a fost adăugat un subtitlu. Titlul întreg este: Cartea lui Mormon − un alt testament al lui Isus Hristos.

Pe lângă faptul că a tradus Cartea lui Mormon, Joseph Smith a consemnat şi alte revelaţii pe care le-a primit de la Dumnezeu. Multe dintre aceste revelaţii se găsesc în alte două cărţi de scripturi din zilele noastre, intitulate Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.