Mormon Newsroom
Comunicat de presă

Conferinţa tinerilor FSY Ungaria-România

Prima conferinţă FSY individuală din istoria Ungariei şi a României a avut loc săptămâna trecută la Dobogókő, Ungaria. Tineri cu vârstele cuprinse între 14 şi 18 ani s-au adunat pentru a petrece împreună o săptămână înălţătoare plină de distracţie, recreere şi reînoire spirituală.

Acronimul FSY vine din For the Strength of Youth (Pentru întărirea tineretului), un program al Bisericii pentru tineri, care conţine sfaturi şi linii directoare în numeroase aspecte ale vieţii şi ariile de interes ale tinerilor.

Tema acestui an a fost luată din Cartea lui Mormon, din a doua carte a lui Nefi, capitolul 31, versetul 20:  „Prin urmare, trebuie să înaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi înduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţă veşnică.” 

FSY este un loc unde tinerii sunt încurajaţi, ajutaţi şi îndrumaţi în timp ce se străduiesc să vină la Hristos. Oferă un program echilibrat, în timpul căruia predarea şi activităţile sunt concepute în aşa fel încât să faciliteze progresul spiritual, fizic, intelectual şi social. Oferă un mediu structurat, care ajută la dezvoltarea obiceiurilor spirituale precum rugăciunea personală, studiul scripturilor şi scrierea în jurnal. Oferă un mediu sănătos unde participanţii se pot simţi în siguranţă şi unde Spiritul Domnului poate sălăşlui.

La conferinţa din Ungaria au participat în jur de 90 de tineri, din care 12 din România şi 8 din Moldova. Pe durata a cinci zile şi cinci nopţi, începând de luni, 2 august şi până sâmbătă, 7 august, tinerii au avut ocazia să înveţe şi să progreseze împreună în timp ce au participat la cursuri, programe de devoţiune şi seri la gura sobei. Printre cele mai importante evenimente ale săptămânii s-au numărat o seară în familie, activităţi de dans, o activitate muzicală, o seară de jocuri, un proiect de slujire, un program de divertisment, mâncare bună şi o adunare de mărturii.

FSY este un program pentru tineri, ce are ca obiective încurajarea, ajutarea şi îndrumarea participanţilor pe măsură ce aceştia se străduiesc "să vină la Hristos". FSY crează un mediu în care tinerii au ocazia să se dezvolte spiritual, fizic şi social. Programele FSY se desfăşoară în întreaga lume, în fiecare vară, la ele participând peste 50.000 de tineri. Sesiunile sunt în primul rând supravegheate de către consilieri tineri adulţi cu vârste cuprinse între 20-30 de ani, care sunt exemple bune pentru tineri. Toate sesiunile sunt conduse de instructori adulţi.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.